Leasing / Rate

Avantaje Leasing

  • se rezolvă mai rapid etapa cu acte şi documente, primind astfel mai repede maşina dorită;
  • formalităţile în general sunt mult mai simple şi mai accesibile decat în cazul unui credit;
  • ratele sunt egale pe toată perioada contractului; ele pot fi modificate doar in cazul unor plăţi în avans, ceea ce conduce automat la recalcularea dobanzii şi scăderea capitalului ramas;
  • dobanda platită este percepută doar pentru valoarea împrumutată (adică fără avansul achitat la început), însemnand costuri mai mici în total;
  • pachet integrat de servicii incluse (înmatriculare, asigurare, CASCO, etc);
  • avans cuprins între 15% minimum şi 50% maximum, în funcţie de situaţia financiară a solicitantului; astfel suma de bani necesară integral pentru achiziţionarea bunului o putem eventual investi într-o altă afacere care să ne aducă un profit mult mai consistent decât dobânda care se plăteşte atunci când apelăm la acest sistem de finanţare;
  • perioada de creditare este cuprinsă între 1 an şi 5 ani;
  • deductibilitate integrală a ratei în cazul leasingului operaţional, reducând astfel costurile efective cu aprox. 35% (16% impozit profit + 19% TVA);
  • posibilitatea de a alege societatea asiguratoare pentru RCA şi CASCO;

Avantaje rate

  • solicitantul poate plati pentru un autovehicul un avans incepand de la 10% din valoarea masinii;
  • ratele sunt mai mici decat la leasing datorita unui pret contractual mai mic și a unei perioade mari de returnare a creditului si pot fi micsorate in timpul contractului prin plata anticipata a mai multor rate;
  • pot plati in rate pentru o masina si persoanele cu venituri mai mici, care nu se incadreaza pentru un leasing sau persoanele care nu pot prezenta o adeverinta de venit, cu un avans de 25-30%;
  • după primele 12 rate achitate conform contractului, clientul poate deveni oricand proprietarul masinii dacă achita integral toate ratele ramase, fara nici un cost suplimentar;
  • nu sunt cerute garantii bancare sau materiale suplimentare (ipoteca sau girant) iar masina poate fi cesionată (sau vândută) înainte de terminarea contractului;

Oferta pentru finanţarea în sistem Leasing:

  • avans 15-50%;
  • dobândă 4.5-7.9% in EUR;
  • comision administrare de 2.5%;
  • perioadă între 1…5 ani;
  • valoare reziduală 1% sau 20%;
  • rate egale pe toata durata derularii creditului;
  • posibilitatea micșorării ratei prin plăți anticipate; in acest caz dobanda va fi automat recalculată;
  • deductibilitate integrală a ratei in cazul leasingului de tip operațional, reducând astfel costurile efective cu autovehiculul;

Oferta pentru finanţarea în sistem Rate:

  • avans 10-80%;
  • dobândă 8.5-12.5% in RON;
  • comision administrare de 2.5%;
  • perioada intre 1…5 ani;
  • valoare reziduală 0%;
  • rate egale pe toata durata derularii creditului;
  • posibilitatea micșorarii ratei prin plati anticipate;
  • necesitatea existentei unor venituri lunare mentionate si in adeverinta de venit;

Acte necesare pentru dosarul de finantare

Persoane Juridice:

  • Cerere de finanţare – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • Formular tip de prezentare – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • Copie certificat de înmatriculare (C.U.I.);
  • Copie carte identitate administrator (C.I.);
  • Decizie AGA daca sunt mai multi actionari (unde este cazul);
  • Copie statut societate (pentru dovada calitatii de administrator);
  • Ultimile doua bilanţuri şi balanţele aferente lor; au prioritate cele de la final de an;
  • Cea mai recentă balanţă de verificare;

Persoane Fizice Autorizate:

  • Cerere de finanţare – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • Formular tip de prezentare – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • Copie act de identitate solicitant;
  • Copie autorizare activitate;
  • Dovada unor venituri suplimentare (dacă este cazul);
  • Copie registru încasări şi plăţi pe anul în curs.

Persoane Fizice:

  • Cerere de finanţare – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • Copie act de identitate;
  • Adeverinţă de venit si fisa fiscala – se obtine de la AUTOLAND prin email sau fax;
  • O factura de utilitati (oricare dintre energie electrica, gaze, apa, gunoi menajer, telefon fix sau mobil, cablu TV).

Condiţii generale de acordare a leasingului

  • Valoare min. contract LEASING = 5000eur;
  • Vechime admisa auto = max. 5 ani (pentru maşini cu EURO4 , EURO5 sau EURO6);
  • Avans = minimum 15-20%;
  • Perioadă rambursare = între 1…5 ani;

Condiţii generale de acordare a ratelor

  • Valoare min. contract RATE = 3000eur;
  • Vechime admisa auto = max. 10 ani (pentru maşini cu EURO4 sau EURO5);
  • Avans = minimum 10-15%;
  • Perioadă rambursare = între 1…5 ani;

Intrebari uzuale

In leasing se pot cumpăra îndeosebi de către Persoane Juridice (societăţi comerciale, PFA, etc) autovehiculele a căror vechime nu este mai mare de 5 ani, pe o perioadă maximă de finanţare de inca 5 ani.

Pentru obtinerea unui leasing cu un avans cat mai mic, solicitantul (persoana juridică) trebuie să aibă minimum 1 an vechime, activitate derulata şi în acte, o cifra de afaceri măcar egală cu valoarea maşinii solicitate, fără datorii mari (max. 3% din cifra de afaceri şi fără incidenţe de plată cu B.O. sau CEC-uri). In funcţie de aceste criterii, avansul poate fi stabilit în intervalul 15%-50%.

Maşinile second hand cu o vechime de pana la 10 ani pot fi platite si in rate, indeosebi de catre persoanele fizice.

In general, solicitantul trebuie sa aiba venituri lunare de minimum 1000ron/lună – demonstrabile cu acte, să declare existența altor credite sau carduri de cumpărături în derulare la momentul solicitării mașinii. In funcție de suma veniturilor dovedite prin adeverința de venit și/sau alte documente, finanțatorul poate stabili un avans mai mic, începând de la 10% din prețul mașinii.

Dacă spre exemplu solicitantul nu are sau nu poate prezenta o adeverință de venituri sau dacă lucrează în alte state membre UE ori a fost inscris la Biroul de Credite ca rău platnic atunci finanțarea va fi aprobată doar pentru un avans începând de la 25…30%.

Comisionul de administrare reprezintă contravaloarea serviciului de analiza financiara si procesare a dosarului de finanţare, unic pentru tot contractul pe intreg parcursul derulării acestuia. Valoarea acestuia este de 2.5% din prețul bunului contractual, adică al mașinii.

DDP este prescurtarea de la Delivery Duty Paid: pentru bunurile importate, preţul furnizorului include toate taxele aferente importului (taxe de transport, taxa pe valoare adăugată, înmatriculare, asigurare, omologare, inspectie tehnică periodică).

CIP este prescuratea de la Cost Insurance Paid. Pentru bunurile importate, preţul furnizorului include costul asigurării transportului, dar nu include taxele aferente importului.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor prevăzute în contract se încheie transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator.

Contractele de finantare se pot închide şi înainte de expirarea termenului convenit iniţial, dar de obicei nu mai devreme de 12 luni de la data livrării mașinii. (In conformitate cu prevederile O.G. 51/1997 republicată în 2000 durata minimă a unui contract de leasing este de 12 luni).

Achitarea unor rate în avans este posibilă în baza unei cereri scrise din partea solicitantului în care se precizează numărul de rate care urmează să fie plătite în avans şi data la care se efectuează plata. In acest caz se va recalcula automat cuantumul diminuat al ratelor ramase sau se micsoreaza numarul de luni ramase.

Contractul de leasing se poate cesiona numai cu acordul expres al societăţii finanțatoare. Cesionarul (cel care preia mașina) trebuie să prezinte spre analiză acelaşi set de documente pe care cedentul (cel care preda contractul) le-a prezentat la solicitarea finanţării. În condiţiile în care cesionarul corespunde criteriilor de evaluare, cesiunea va fi acceptată, după achitarea comisionului de cesiune de 2% din valoarea ramasă.

scroll up